Regulile de atribuire stabilesc cum poate folosi un jurnalist ceea ce i se spune: cu numele sursei, cu o descriere generică sau deloc. Formula „off the record” înseamnă, în sensul ei cel mai răspândit, că informația nu se publică, însă redacțiile nu o interpretează toate la fel. De aceea regula se convine explicit, înainte ca informația să fie spusă, nu după.
Ce înseamnă „on the record”, „informație de context” și „off the record”?
Cele trei formule descriu trei niveluri de expunere a sursei, de la citarea completă până la confidențialitatea totală. Termenii provin din practica presei anglo-saxone și sunt folosiți ca atare și în redacțiile din România, uneori cu traduceri diferite.
| Formula | Ce se poate publica | Cum apare sursa |
|---|---|---|
| On the record | Informația și citatul exact | Cu nume și funcție |
| Informație de context (on background) | Informația, uneori și citatul | Descriere generică, de tipul „o sursă din conducerea firmei” |
| Context fără atribuire (deep background) | Informația, reformulată de jurnalist | Fără nicio mențiune a sursei |
| Off the record | Nimic, în interpretarea strictă | Nu apare |
Diferențele dintre a doua și a treia categorie sunt cele mai des confundate, iar unele redacții nici nu le separă. Formulele contează mai puțin decât descrierea concretă, spusă cu voce tare: „puteți folosi informația, dar fără numele meu și fără numele departamentului”.
Când se stabilește regula de atribuire?
Regula de atribuire se stabilește înainte de informația respectivă, iar jurnalistul trebuie să o accepte în mod explicit. O frază de tipul „asta a fost off the record”, spusă după o declarație, nu obligă de regulă redacția, pentru că informația a fost deja oferită fără condiții.
Pentru ca acordul să fie clar, reprezentantul firmei procedează astfel:
- Anunță schimbarea de regim: „pentru partea următoare, aș vrea să vorbim doar pentru context”.
- Descrie concret cum poate fi folosită informația și cum poate fi numită sursa.
- Așteaptă confirmarea jurnalistului înainte de a continua.
- Marchează revenirea la regimul obișnuit: „de aici, totul poate fi citat cu numele meu”.
Rolul acesta revine de obicei persoanei desemnate să vorbească în numele organizației, descris în ghidul despre rolul purtătorului de cuvânt într-o organizație.
De ce oferă o firmă informații care nu pot fi citate?
Informația de context ajută jurnalistul să înțeleagă corect o situație complexă, fără ca firma să-și asume public detalii care nu sunt încă definitive. Exemple tipice: explicarea unui termen tehnic, ordinea unor evenimente sau motivul pentru care o cifră nu poate fi comunicată încă.
Instrumentul are sens doar într-o relație de încredere construită în timp. Principiile unei astfel de relații sunt detaliate în articolul despre relația dintre branduri și jurnaliști.
Ce riscuri are o discuție off the record?
Principalul risc este că informația, chiar nepublicată, rămâne cunoscută de jurnalist și îi poate orienta documentarea. Acesta o poate confirma din alte surse și o poate publica atribuită acelor surse, fără a încălca acordul inițial.
- Interpretări diferite: pentru unii jurnaliști, „off the record” înseamnă doar că sursa nu va fi numită, nu că informația nu va apărea.
- Persoane prezente: o discuție la care participă mai mulți jurnaliști nu poate rămâne confidențială în mod realist.
- Canale scrise: mesajele și e-mailurile pot fi redirecționate, așa că regimul trebuie stabilit în scris, în primul rând al mesajului.
- Identificare indirectă: o descriere prea precisă, precum „directorul financiar”, identifică sursa la fel de bine ca numele.
Ce nu ar trebui spus niciodată, nici măcar off the record?
Nu se spune nimic a cărui publicare ar produce un prejudiciu grav firmei, angajaților sau partenerilor. Regula practică folosită în comunicarea corporativă este simplă: orice frază spusă unui jurnalist poate ajunge, într-o formă sau alta, în spațiul public.
În această categorie intră datele personale ale angajaților sau clienților, informațiile financiare nepublicate, detaliile din negocieri în curs și opiniile despre concurenți sau despre persoane. Pregătirea pentru momentele în care aceste subiecte apar în întrebări este descrisă în materialul despre pregătirea echipei pentru întrebări dificile din presă.
Cum se procedează dacă jurnalistul nu respectă înțelegerea?
Primul pas este o discuție directă cu jurnalistul și, dacă nu se ajunge la o soluție, cu editorul responsabil, pe baza notițelor făcute în timpul convorbirii. Un reprezentant care își notează data, ora și regimul convenit pentru fiecare discuție are argumente mult mai solide decât unul care se bazează pe memorie.
Dacă materialul publicat conține și erori de fapt, se poate cere o corectură, separat de disputa privind atribuirea. Când situația are consecințe juridice posibile, decizia privind pașii următori aparține unui avocat specializat în dreptul presei, nu departamentului de comunicare.
