Cum arată ambrozia, planta care îţi poate produce alergii ?
Cea mai răspândită dintre speciile de buruieni aparținând genului Ambrosia o reprezintă specia
Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor
sau floarea pustei, în funcție de zonă.
Din punct de vedere morfologic și al plasticității ecologice, Ambrosia artemisiifolia este o plantă
anuală, răspândită în toată Europa, cu areale invazive concentrate, în special, în partea centrală a
acesteia.
Ambrosia artemisiifolia este o plantă cu talia semiînaltă de 50 -100 cm înălțime, uneori chiar mai înaltă
la maturitate, cu rădăcina pivotantă foarte dezvoltată, de 1,2 – 1,5 metri. Toată planta este păroasă cu
tulpina puternic ramificată, având aspect de tufă și diametru mare la bază.
Frunzele sunt penat-sectate, alungite și ascuțite la vârf, lobate, având pețiolurile cu aripi de culoare griverde argintie dinspre partea superioară spre partea inferioară. Frunzele sunt dispuse opus la baza
tulpinii și alterne pe partea superioară și pe ramificații.
Florile, purtătoare de polen, formează inflorescențe situate în vârful ramurilor, având forma alungită și
compactă asemănătoare unui spic.
Polenizarea este realizată cu ajutorul vântului prin răspândirea grăunciorilor de polen. O singură plantă
matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe,
care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Planta atinge perioada de maximă polenizare
în lunile august – septembrie, şi se întinde până sfârșitul lui octombrie.
Fructul este o achenă acoperită cu spini, de formă ovoidă, care conține o singură sămânță mică de
culoare maron și cu un vârf în formă de săgeată. Planta se înmulţește prin seminte, care pot rezista în
pământ mai bine de un sezon de vegetație până să germineze, ceea ce explică, de ce în unii ani planta
se înmulțește extrem de mult, în populații compacte și răsare eșalonat.
Semințele răspândite de vânt germinează primăvara, plantele crescând odată cu majoritatea buruien
iar pe parcurs ambrozia le depășește, devenind dominantă până la jumătatea lunii iulie, când dezvoltă
învelișul floral.
Este rezistentă la secetă și arșiță, fapt ce a determinat ca în ultimii ani secetoși buruiana să aibe condiții
favorabile să se dezvolte foarte rapid și să cuprindă areale întregi.
Perioada de vegetație se încheie odată cu primele brume și înghețuri din luna decembrie.
Unde poate fi întâlnită/răspândită ?
Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, fiind extrem de
adaptabilă la condiţiile pedoclimatice.
În România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele (cu excepția zonei dealurilor înalte și a
zonei montane), preferând solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline.
Crește spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor (Fig. 8),
pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor,
respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite
Când elimină polenul și devine periculoasă pentru sănătatea omului ?
Buruiana ambrozia produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de
condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, polenul este
răspândit de vânt la distanțe foarte mari, cu precădere în verile secetoase.
Cum devine o persoană sensibilă la polenul de ambrozia ?
Ambrozia produce o cantitate mare de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de
alergizante. Este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 grăunciori de polen/m3
pentru a induce o reacție alergică. Persoanele foarte sensibile pot fi afectate chiar de 1-2 grăunciori de polen/m3
În mod uzual, alergiile la polen sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozia pe parcursul mai
multor ani (3-4 ani), astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta de cel puțin 4-5 ani.
Sunt cazuri când, vârsta de apariție a simptomelor a coborât sub 1 an, existând chiar și copii de 6 luni
care prezintă rinită alergică indusă de polenul de ambrozia.
Se evidențiază astfel gravitatea extremă generată de alergia la ambrozia, care afectează sănătatea unei
largi categorii populaționale, care include și copii cu vârsta de sub 1 an.
Cum se manifestă alergia la ambrozia ?
Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită
și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la
manifestări similare celor din șocul anafilactic.
Simptomele rinoconjunctivitei alergice sunt: strănut, prurit nazal, obstrucţie nazală, secreţii nazale
apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare, iar ale astmului episoade de tuse, dificultate în
respiraţie sau wheezing.
Simptomele cutanate includ leziuni de urticarie, care sunt papule pruriginoase, și edem dureros al
țesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele periorală, periorbitală, limba, zona genitală, și
extremitățile.
Șocul anafilactic este cea mai severă formă de reacție alergică, cu debut brusc, neașteptat, și tablou
clinic deseori dramatic, putând duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular
ireversibil. Șocul anafilactic reprezintă o urgență medicală.
Este important de menționat faptul că între creșterea concentrației de polen și apariția simptomelor
există o fereastră de oportunitate de aproximativ 2 săptămâni, în care se poate începe tratamentul
simptomatic al alergiei, ceea ce va duce la ameliorarea semnificativă a calității vieții pacienților. Astfel
cu o investiție minimă în aparatură pentru monitorizare aerobiologică, putem alerta eficient populația
cu privire la prezența polenului în aer.
Cât de frecventă este alergia la ambrozia ?
Se apreciază că, din populația activă a României (9.000.000 persoane), un număr de 482.000 persoane
sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp
evoluează spre astm. Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în
populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de
diabetul zaharat.
Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge 6 milioane, majoritatea din vestul țării,
celelalte regiuni fiind mai puțin afectate.
Cum se poate trata alergia la ambrozia ?
Abordarea terapeutică este complexă și trebuie să includă:
Evitarea expunerii la polen, care poate ameliora simptomele rinoconjunctivitei alergice.
Expunerea la polen poate fi redusă prin utilizarea aparatelor de aer condiționat cu filtre, prin închiderea
ferestrelor în timpul zilei și prin diminuarea timpului petrecut în aer liber în cursul sezonului polinic.
Tratamentul simptomatic al rinoconjunctivitei alergice induse de ambrozia, care este stabilit
de medicul alergolog.
Imunoterapia alergen-specifică (AIT), care este singurul tratament care modifică cursul bolii,
deoarece interferează cu mecanismele imunologice patologice care duc la dezvoltarea alergiei.
AIT este benefică atât pentru tratamentul rinoconjunctivitei alergice sezoniere induse de polenuri și al
celei persistente/perene induse de acarienii din praful de casă, la adulți și la copii – în scopul
controlului simptomelor și prevenției dezvoltării astmului și/sau a altor sensibilizări, cât și pentru
tratamentul astmului cu componentă alergică semnificativă – în scopul controlului simptomelor, al
reducerii farmacoterapiei (în special a corticoterapiei) și al exacerbărilor.
Tradițional, AIT s-a administrat pe cale subcutanată (SCIT), dar recent imunoterapia sublinguală
(SLIT) a câștigat tot mai mult teren. Totuși, în cazul alergiei la ambrozia se recomandă administrarea
pe cale subcutanată. Durata terapiei este de 3 ani pentru majoritatea cazurilor, sub două variante de
administrare:
Continuă, care începe cu o perioadă de inițiere, în care se administrează săptămânal doze
progresiv crescânde de alergen până la atingerea dozei de întreținere, după care rapelurile se
administrează la intervale de 4-8 săptămâni. Este recomandată pentru obținerea unor beneficii
pe termen scurt și lung în rinita alergică sezonieră indusă de polen și cea perenă indusă de
acarienii din praful de casă;
Pre- și pre-/cosezonieră – este recomandată pentru obținerea unor beneficii pe termen scurt în
rinita alergică sezonieră indusă de polen.
AIT subcutanată este necesară la pacienți selecționați pentru asigurarea calității actului medical în
6
managementul afecțiunilor alergice induse de aeroalergene, respectiv rinita alergică și astmul alergic,
în scopul controlului bolii, reducerii riscului de polisensibilizare și al reducerii necesarului de
farmacoterapie. Protecția rezultată în urma imunoterapiei aplicate pe o perioadă de 3 ani este în medie
de 15 ani.
În prezent, se recomandă administrarea AIT atât în rinoconjunctivitele sezoniere, cum ar fi cele induse
de polenurile de mesteacăn, graminee, ambrozia, artemisia, cât și în cele perene/persistente induse de
acarienii din praful de casă. În România nu există produse imunoterapice, dar Ministerul Sănătății a
făcut diligențele necesare pentru a aduce aceste produse.